Se dau bani de la stat pentru facturile la energie. Legea a fost promulgată

de: Iozan Carmen
17 09. 2021

Măsurile de protecție socială promise de guvern au fost aprobate. Legea consumatorului vulnerabil de energie a fost promulgată de Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a aprobat, joi, legea privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. Ea a fost transmisă joi de Parlament pentru promulgare. În 7 septembrie, Camera Deputaților, în calitate de for legislativ decizional, a adoptat Legea consumatorului vulnerabil. Aceasta urmează să fie aplicată începând din 1 noiembrie 2021.

Ce presupune această lege?

Actul normativ are ca obiect de reglementare stabilirea criteriilor de încadrare în categoria consumatorilor vulnerabili de energie. De asemenea, măsurile de protecție socială care se iau și accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esențiale ale gospodăriei.

Aceste măsuri se finanțează din bugetul de stat, din bugetele locale sau din fonduri europene. Ele pot fi financiare și non-financiare. Conform legii ”consumator vulnerabil de energie, denumit în continuare consumator vulnerabil – persoana singură/familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale”.

Ajutorul pentru încălzire va fi în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure. Suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat. Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, pentru familii. În cazul persoanelor singure acesta va fi de 2.053 lei.

Valoarea de referință, se actualizează prin hotărâre a Guvernului și nu poate fi mai mică de 250 lei/lună, pentru gaze naturale, 500 lei/lună, pentru energie electrică și 320 lei/lună pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.

Familiile și persoanele singure beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă. El va fi acordat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate. Va avea valoare de 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică, 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale, 10 lei/lună pentru consumul de energie termică și 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri.  În cazul  în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.